Despre Costa Rica

• Istoria Costa Ricăi

În timpurile pre-columbiene indigenii care locuiau în locurile cunoscute azi sub numele de Costa Rica făceau parte din zona intermediară situată între regiunile culturale mesoamericane și andine. Aceste lucruri au fost de curând actualizate să includă și influența zonei Isthmo-Columbiene în regiunea Atlanticului de Sud a țării, definită prin prezența unor grupuri care vorbesc limbi Chibchan. Este însă necunoscut care dintre aceste grupuri a creat celebrele sfere de piatră din Costa Rica, între 200 ÎC și 1600 DC.
Cucerirea

Țara a fost vizitată de Cristofor Columb în 1502, în timpul celei de-a patra sa expediție. El a ajuns la Cariay, în fața insulei Quiribrí (astăzi Isla Uvita). Cuceririle și colonizările următoare ale zonei a fost complicate prin distanța și rezistența feroce a indigenilor, care totuși nu se compară cu cucerirea spaniolă a Mexicului.

În secolul 16, în zonă era o scădere pronunțată a forței de muncă. Populația indigenă, sclavi la momentul respectiv, începuse să cadă pradă mulțimilor de boli aduse de coloniști, sau să moară în luptele de rezistență. De asemenea, lipsa de resurse minerale și faptul că solurile fertile se aflau în partea centrală a țării (Valea Centrală) au întârziat mult efortul de colonizare. Toate aceste circumstanțe au făcut din Costa Rica, cea mai sudică parte din Căpitănia Generală a Guatemalei, cea mai săracă și mai lipsită de importanță regiune. Totuși, coloniștii care au făcut călătoria plină de greutăți în Valea Centrală au stabilit o capitală provincială la Cartago.
Independența

În 1821, vântul libertății a început să bată din nord. Statele Unite ale Americii și Mexicul își câștigaseră de curând independența și în capitala Căpităniei Generale a Guatemalei, Guatemala City, au început protestele care cereau independența. La 15 septembrie 1821 ei și-au declarat independența față de Imperiul Spaniol. La acea vreme, mai multe dintre statele mexicane ale prezentului aparțineau Căpităniei, așa că pentru a răspândi vestea în toate statele un mesager călare a fost trimis prin America Centrală.

Pentru că Costa Rica era cea mai sudică provincie, a făcut ca vestea independenței sale să fie primită în 13 octombrie 1821. Faptul că nici măcar o împușcătură nu a fost necesară pentru a obține independența a făcut din Costa Rica o națiune iubitoare a păcii. Printre documentele primite din Guatemala, se afla și un document care fusese întocmit în Nicaragua. Acest document se numește „Los Nublados del Dia” care înseamnă „Norii zilei”. În acest document guvernul nicaraguan, care era în acea vreme mult mai dezvoltat și din această cauză mai apropiat legilor coloniale, insista ca statul să nu își proclame imediat independența, ci să aștepte ca „norii zilei” să dispară, până să ia o decizie finală. Totuși, din cauză ca acest document a ajuns numai în Costa Rica, el a avut o influență limitată.

După câștigarea independenței, Costa Rica, alături de alte provincii ale Căpităniei, s-a alăturat pentru puțin timp imperiului mexican al lui Agustín de Iturbide. Datorită distanței de capitala mexicană și de existența altor conflicte, statele central-americane, incluzând Costa Rica au devenit state ale Provinciile Unite ale Americii Centrale între 1823 și 1839. În 1824, capitala a fost mutată la San José.

În 1838 Costa Rica și-a proclamat independența ca națiune suverană și independentă, sub conducerea lui Braulio Carrillo Colina.

În 1856 armata Costa Ricană, condusă de Juan Rafael Mora Porras a alungat invazia condusă de William Walker. În bătălia de la Santa Rosa, Rivas și campania de la San Juan, armata invadatoare a fost nevoită să renunțe la intențiile sale. Eroul național Juan Santamaría a luptat în bătălia de la Rivas unde a incendiat „Mesón”, unde se refugiaseră invadatorii.
Secolul al XX-lea

Costa Rica a evitat violența care se răspândea în America Centrală; ea este văzută ca un exemplu de stabilitate politică în regiune. De la sfârșitul secolului 19, numai două perioade scurte de violențe au tulburat dezvoltarea sa democratică.

În 1949, José Figueres Ferrer a abolit armata; făcând din Costa Rica prima țară din lume care să opereze într-un sistem democrat fără asistența unei armate (un exemplu urmat mai târziu și de către alte țări, precum Panama).

Costa Rica (termenul spaniol pentru „Coasta Bogată”), a fost o națiune preponderent agricolă. Totuși, în ultimele decade, Costa Rica a ajuns să aibă un standard ridicat de viață. Industria electronicelor se dezvoltă rapid fiind cea mai importantă ramură industrială, alături de turism, ajutat de stabilitatea socială și de bogăția mediului înconjurător.

• Geografia Costa Ricăi

harta-costa-rica

Costa Rica este situată pe istmul Americii Centrale, la 10° nord de Ecuator și 84° vest față de meridianul zero. Este mărginită de Marea Caraibilor (la est) și de oceanul Pacific (la vest), având o coastă cu o lungime totală de 1 290 kilometri (212 km la Caraibe și 1,016 km la Pacific).

Costa Rica se învecinează de asemenea cu Nicaragua la nord (309 km de graniță) și Panama la sud-sudest (639 km graniță). În total, Costa Rica se întinde pe 51 100 kilometri pătrați, plus 589 000 kilometri pătrați de ape teritoriale.

Cel mai înalt punct al țării este Cerro Chirripó, cu 3 810 metri, cel de-al doilea vârf ca înălțime din America Centrală, după vulcanul Tajumulco din Guatemala. Cel mai înalt vulcan al țării este vulcanul Irazú (3 431 m). Cel mai întins lac din Costa Rica este lacul Arenal.

Costa Rica include de asemenea și câteva insule. Insula Cocos se remarcă prin distanței față de aria continentală (24 km², 500 km față de coasta Puntarenas), dar cea mai mare este insula Calero cu o suprafață de 151.6 km².

Costa Rica își protejează peste 25% din teritoriu în cadrul parcurilor naționale. Ea posedă de asemenea cea mai mare densitate de specii din întreaga lume.

• Politică și administrație

Costa Rica este o republică democratică cu o constituție puternică. A fost una dintre cele mai stabile țări din America Latină. Costa Rica a evitat violența care se răspândea în America centrală și este văzută ca un exemplu de stabilitate politică în regiune, numită chiar „Elveția Americilor”. Responsabilitățile executive sunt acordate președintelui, care este centrul puterii statele. Există de asemenea doi vice-președinți și un guvern numit de către președinte. Președintele, vice-președinții și cei 57 de deputați sunt aleși pentru un mandat de patru ani. Un amendament constituțional votat în 1969 limitează numărul mandatelor pe care președintele și deputații îl pot avea la unul singur, cu toate că un deputat care a avut deja un mandat poate candida din nou, dacă cele două mandate sunt neconsecutive. Un amendament al constituției care să permită un al doilea mandat prezidențial a fost propus, interzicerea unui al doilea mandat prezidențial fiind chiar disputată la tribunal. În aprilie 2003, această interzicere a fost oficial recunoscută ca fiind ani-constituțională. Astfel, la alegerile din 2006, a fost posibil ca Óscar Arias (Premiul Nobel pentru Pace, 1987) să candideze la președinție pentru un al doilea mandat, câștigându-le după niște rezultate foarte strânse. Arias este un susținător al comerțului liber și promovează acordul de comerț liber cu Statele Unite ale Americii. Aceasta constituie un subiect de controversă aprinsă în Costa Rica, eventuale proteste fiind posibile în toată țara. Costa Rica folosește un sistem proporțional de reprezentare în corpul legislativ.

Guvernatorii provinciilor sunt numiți de către președinte, dar nu se bucură de foarte multă putere, pentru că nu există legislaturi provinciale. Agențiile autonome de stat se bucură de o considerabilă autonomie de operare; ele includ telecomunicațiile și monopolul producerii de energie electrică, băncile comerciale naționalizate, monopolul de stat asupra asigurărilor și agenția de pensii sociale. Costa Rica nu are armată prin constituție, dar are poliție domestică și Garda Națională care este armată și este folosită pentru a menține stabilitatea internă.
Provincii

Costa Rica are șapte provincii:

Provincii_Costa_Rica

– Alajuela (centrală; la nord de capitala San José, agricultură și industrie)
– Cartago (fosta capitală provincială Costa Ricană în timpul erei coloniale)
– Guanacaste (nord-vest, zonă importantă din punct de vedere turistic și agricol)
– Heredia (centrală; la nord de capitală, industrie și inima industriei IT din Costa Rica)
– Limón (coasta caraibiană, agricultură și zonă ecoturistică)
– Puntarenas (de-a lungul coastei pacifice)
– San José (Capitală) (centru politic și economic al Costa Ricăi, vezi imaginea de mai jos)